Lia Stoica : Ponta, deputat PSD, spunea despre useriști că sunt ”hiene sinistre”, ”neoameni”, “anticriști” și că ar strânge-o de gât pe Oana Țoiu.

Date:

În 2012, în lupta lui cu Băsescu, Victor Ponta ot PSD spunea așa, într-un discurs: ”Vreau sa-i salut pe cei care sunt români, nu sunt viermi, nu sunt mahala”. Prin 2015, alt pesedist de vază, Ioan Rus, spunea legat de cei plecați la muncă în străinătate: ”Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii astia, copiii se fac golani acasa si nevasta-sa cur#ă”. În campania de la locale în 2024, PSD a folosit contra unor primari USR care candidau pentru un nou mandat imagini cu șobolani și caricaturi grotești ”useriștii sunt șobolani”, imagini preluate apoi în orice context.

Acum câteva săptămâni, același Ponta, deputat PSD, spunea despre useriști că sunt ”hiene sinistre”, ”neoameni”, “anticriști” și că ar strânge-o de gât pe Oana Țoiu. Tot pesedistul Câciu îi spunea în plină dezbatere în comisia parlamentară unui parlamentar USR că e nespălat și are păduchi în barbă.

Acum 5 zile, șeful PSD Sibiu Bogdan Trif scria despre premier ”Bolojan-șobolan”, iar Olguța Vasilescu a spus despre Ilie Bolojan chiar la marele lor priveghi de ieri că e „șobolanul cel mare cu o singură sprânceană care se uită încruntat către poporul român”.

Culmea tupeului și a lipsei de scrupule pesediste vine acum din reacția lor la metafora „cămarii pline de șobolani”, adică jaful din bugetul și instituțiile statului, au activat butonul de victimizare extremă. S-au comparat, nici mai mult nici mai puțin, cu victimele nazismului, susținând că sunt „dezumanizați”, implicând că se dorește exterminarea lor fizică.

Această comparație nu este doar o mizerie politică, este o blasfemie la adresa istoriei. Să pui semnul egal între suferința și moartea a milioane de oameni nevinovați și disconfortul unor politicieni cărora li s-a pus oglinda în față este vârful aroganței pesediste. Românii nu vor să elimine „oameni”, domnilor și cațelor, pardon, doamnelor de la PSD. Românii vor să elimine sistemul parazitar pe care l-ați construit. Nimeni nu vă vrea răul fizic; oamenii vă vor pur și simplu duși de la butoane, scoși din ministere și, acolo unde legea a fost călcată în picioare, vă vor după gratii pentru tot ce ați furat.

Diferența e simplă și brutală: în timp ce victimele nazismului nu au avut nicio vină în afară de cea de a exista, „șobolanii” din cămara statului au vina de a fi ros viitorul unei întregi țări. Nu sunteți victime, sunteți beneficiarii unui sistem care ne-a secătuit de resurse timp de 35 de ani. Să pozezi în victimă a istoriei în timp ce tu conduci de trei decenii prin clanuri, clici și contracte cu dedicație nu e doar ipocrizie, e o insultă la adresa inteligenței fiecărui român care muncește cinstit și o bătaie de joc la adresa a milioane de victim ale unuia din cele mai sinistre epoci din istoria ultimilor 100 de ani.

Când aprindem lumina în cămară, nu o facem ca să „dezumanizăm”, ci ca să vedem unde ne sunt banii de spitale, de drumuri și de școli. Și dacă lumina vă deranjează, nu e din cauza istoriei, ci din cauza propriilor fapte.

Pun poza de mai jos ca să înțelegeți că avem în gând nu doar șobolanii, ci și mătrăguna și căpușele când ne gândim la voi.


Descoperă mai multe la Colecționarul | revista colecționarilor din România

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Share post:

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related